Kirepapa

Tocmai am revizionat Kirepapa, OVA yaoi în două părți. Prima oară când am văzut această OVA a fost din greșeală, cred. Parcă voiam să găsesc altceva. Atunci mi-a plăcut mult, dar acum cred că mi-a plăcut și mai mult. Mi-a dat o dispoziție incredibil de bună. 

Chisato este un tată de treizeci și șapte de ani, dar care pare mai degrabă să aibă optsprezece ani. Este determinat să alunge pe oricine se apropie de fiul lui de cincisprezece ani, Riju, și reușeste de aproape fiecare dată. Le zâmbește cald amicilor lui Riju atunci când le servește băutură cu laxative, dar pe Shunsuke, cel mai bun prieten al lui Riju, nu îl poate păcăli.

Chisato este convins că toți, sau marea majoritate, a persoanelor care se apropie de fiul lui vor să îi facă acestuia avansuri și să profite de el. Desigur că totul este doar în mintea lui de părinte mult prea protector, dar atunci Shunsuke de ce nu este intimidat de tatăl amicului său? Poate că Shunsuke nu vrea să profite de el. Vă las pe voi să aflați care îi sunt intențiile.

În cea de-a doua parte lucrurile evoluează puțin. Apar personaje noi, rudele lui Chisato si Riju, și o nouă bătaie de cap pentru Chisato. Sau mai multe. Aici nu vă mai spun nimic, s-ar putea să vă dau câteva spoilere dacă fac asta și nu vreau.

Ca și Gakuen Heaven, Kirepapa m-a amuzat mult. Am râs la propriu și m-am topit la unele scene. Avem parte și de ceva seriozitate, poate nu foarte multă și nu foarte profundă, dar ceva îmi spune că nu era chiar asta ideea centrală a OVA-ului oricum.

Overall, vă recomand Kirepapa, grafica este foarte aproape de zece pentru mine, mi-au plăcut și personajele și am dat probabil de replica mea favorită din toate animeurile văzute.

Vizionare plăcută!

Japanese wallpapers



                                                                                                                                                         A, B, C.

Ce facem când nu ne place ceva?

Nu sunt foarte sigură despre ce vreau să scriu în postul de azi, dar cred că tumblr mi-a dat o idee, indirect. 

Nu am foarte mare toleranță la persoanele care nu fac altceva decât să se plângă. Am dat unfriend, unfollow, delete și tot ce se poate da pentru lucruri din astea. Înțeleg că unor persoane nu le merge totul bine, că au probleme și simt nevoia să se descarce. Uneori intru în dicuție cu acele persoane, încerc să le ridic moralul și uneori chiar reușesc să le fac să zâmbească, iar asta se simte bine, dar atunci când cineva exagerează, se plânge de trei ori pe zi de cât de nedrepți îi sunt părinții, de cât de multă nevoie are de bani, atenție și tot ce se poate, iar printre ele se ia de toată lumea care are o părere diferită sau tună și fulgeră când cineva încearcă să îi explice ce a greșit, nu mai ține. La mine cel puțin.

Luând-o din altă perspectivă, din punctul meu de vedere lucrurile stau foarte simplu. Nu îți place ceva, schimbă acel ceva. Te deranjează o persoană online, există block, delete și alte butoane utile. Te deranjează o persoană în viața reală, vorbește cu ea, spune-i exact ce nu merge, move out, găsește pe cineva cu care să vorbești, începe tot felul de mici proiecte pe cont propriu, scrie pe blog, citește o carte, vezi un film, vezi un anime, citește o manga, ieși afară și plimbă-te, fotografiază, desenează, orice. Nu ești mulțumit de tine însuți, la fel ca mai sus, fă ceva care îți poate da satisfacție, care te poate face să te simți mai bine.

Nu consider că sunt în măsură să dau sfaturi și nici nu cred că fac asta. Mai degrabă sugerez soluții. Da, asta sună mai bine. Pur și simplu nu înțeleg fenomenul ăsta de a te plânge, eu de fiecare dată când spun că am ceva de făcut, dar mi-e prea lene, mă simt vinovată și nemulțumită de mine însămi.

Acum am senzația că mă plâng eu de lucrurile astea, dar dacă nu găsesc un subiect mai bun în următoarele zece minute, this stuff gets posted. 
 
Hugs!

Gakuen Heaven

După o perioadă de câteva luni în care nu am mai văzut niciun anime, am hotărât să vizionez Gakuen Heaven, unul dintre animeurile deja aflate pe to watch list. La această revedere a mea cu animeurile am avut senzația că le redescopăr și cred că într-o anumită măsură chiar am făcut asta. Am acum o poftă mare de a viziona cât mai multe, de a citi manga și de a vedea filme. Problema e că nu le pot face pe toate simultan. 

Gakuen Heaven m-a surprins puțin. Plotul este mai dezvoltat decât mă așteptam, sau mai bine zis s-au întâmplat lucruri la care nu mă așteptam. Cred că am mai zis pe aici, sau în altă parte, cât de mult îmi place mie să fiu surprinsă. Orice aș vedea sau citi, mă cucerește de la primul lucru neașteptat.

Mi-au plăcut toate personajele, cred că s-a pus suficient accent pe fiecare și relațiile dintre ele au fost conturate destul de bine. Unul dintre personajele centrale ale animeului este Keita Ito, un adolescent care a fost admis la Bell Liberty Academy. În BL, cum este prescurtat numele academiei, sunt admiși doar studenții care au anumite talente, care sunt foarte buni într-un domeniu. Unul dintre studenții din academie este un foarte bun arcaș, un altul este pictor, altul are calitați foarte bune de lider, fiecare are ceva care îl face să iasă în evidență. Keita pe de altă parte nu are niciun talent. Pe parcursul animeului el încearca să își dea seama de ce a fost admis în această academie.

Ce este cu celălalt personaj central al animeului și cine este, vă las pe voi să aflați. Vă las să aflați și dacă Keita are vreun talent. Cu siguranță nu a fost admis la Bell Liberty Academy fără un motiv întemeiat.

Animeul este și amuzant. M-a făcut să mă simt bine urmărind personajele și m-a prins de la primul episod. Cred că cel mai bine a contribuit la asta modul în care sunt individualizate personajele.

Cam atât vă spun referitor la acest anime. Sper să vă placă și să vă amuze cel puțin la fel de mult cum mi-a plăcut și m-a amuzat pe mine. Vizionare placută!

Compromis cu mine

Pentru că tot vreau să scriu pe blog, dar nu reușesc, am hotărât să fac un mic compromis. Mi-am propus tot felul de lucruri, m-am gandit la metode care să mă motiveze, dar nu a mers niciuna. Dacă scriu pe blog acest post, am considerabil mai multe șanse să scriu și altceva. Oh, și imaginea nu prea are legătură cu postul ăsta.

Așadar, vreau să scriu câte ceva zilnic. Dacă nu scriu într-o zi, postul se adaugă celui de ziua următoare. Sper totuși să nu vin cu șapte postări într-o zi. Dacă o perioadă nu pot sa scriu din diverse motive și nu anunț pe blog acest lucru, toate postările se adună pentru a fi scrise și postate când pot să fac asta. Dacă anunț, pot spune că sunt safe.

Câte un post pe zi mi se pare puțin cam mult după lunga perioadă în care nu am mai scris nimic, dar cum varianta cu două sau trei postări pe săptămână nu a dat roade și metoda asta m-ar face pe mine să scriu, să vin cu lucruri noi și poaaaate să îmi așez cuvintele mai bine, cred că e cea mai bună. 

Yeah, acesta e postul pe ziua de azi. Aș vrea, de asemenea, să am postări destul de consistente, nu doar două cuvinte aruncate acolo, să fie. Sper să am și destul de multe lucruri despre care să vorbesc. Voi încerca să fac chestia asta să meargă și chiar mă simt destul de excited. Wish me luck!

Și tocmai am văzut că aceasta este postarea cu numărul 100!! Wow!

Hugs!