Ce visai la 16 ani?

 
Ei, nu chiar 16, dar prin adolescență. Eu visam că ajung la facultate, termin facultatea, poate fac și un masterat, mă angajez cu un salariu pe care nu îl pot citi, îmi iau casă și toate merg perfect. Ei, n-a fost să fie, dar ce știam eu pe vremea aia? 
 
Fiind adolescentă visam să devin independentă, să fiu pe picioarele mele, să mă întrețin și să pot să cumpăr tot ce-mi vrea inima. Acum, la câțiva ani buni depărtare, m-a lovit realitatea în plin și văd că nu e așa de ușor. Facultatea n-am terminat-o, un job care se plătește cu multe zerouri n-am și nu pot visa nici măcar la o garsonieră. De independentă sunt, măcar asta, dar cine a zis că independența vine ușor? Vine cu o grămadă de responsabilități, cu o grămadă de calcule, ce facturi plătesc luna asta? Ce las pentru luna viitoare? Dar luna viitoare voi avea banii necesari? Și câte și mai câte. 
 
Pentru mulți dintre noi, la 16 ani totul pare așa de ușor, ne facem o mulțime de planuri și pe hârtie este așa de simplu. Adevărul e că nici nu ne dăm seama câte eforturi fac părinții noștri pentru noi, cât de mult se străduiesc ca nouă să nu ne lipsească nimic. Ce e trist în ecuația asta e că mulți dintre noi nu știm să le spunem cât de mult apreciem grija pe care ne-o poartă. 

La 16 ani mai credeam și că voi avea o mulțime de prieteni, că voi ieși în oraș și mă voi distra de minune. Acum, nu vreau decât să văd patul după opt ore de lucru, iar cluburile nu mi-au plăcut niciodată. Prietenii vin și pleacă, iar cei care rămân sunt foarte puțini, dar cu siguranță cei mai buni.

La 16 ani - și uneori chiar și acum - credeam că toată lumea e sinceră și bună, credeam că atunci când cineva îți spune ceva, chiar vorbește serios, dar acum știu că oamenii vorbesc uneori doar ca să nu tacă.

Cu toate astea nu îmi pare rău că acele vise au rămas doar pe foaie, e loc de altele. Acum mai visez doar la un loc al meu, pe care să-l pot decora după bunul plac și pentru care nu trebuie să plătesc chirie. Nu mai am vise mari, am vise micuțe, dar mult mai satisfăcătoare. La 16 ani nici nu știam să gândesc serios, realitatea era un lucru aproape abstract, un concept pe care nu îl înțelegeam. 

Independența, deși aduce cu sine o mulțime de responsabilități, este și recompensatoare. Până la urmă sunt lucrurile mărunte care contează, și nu se compară cu nimic atunci când muncești pentru ceva, oricât de mic, și apoi culegi roadele. La 16 ani aveam o mulțime de vise, dar niciunul dintre ele nu se poate compara cu acum. 

Vă întreb și pe voi, ce vise aveați la 16 ani?

John Wick


Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când vă gândiți la filme de acțiune americane? Sunt exploziile? Sunt cutiile de carton goale care sunt cumva întotdeauna prezente ca să aibă personajele pe ce să cadă? Este începutul filmului când iubita/soția eroului este ucisă din cine știe ce motiv?

La toate astea m-am gândit și eu înainte să văd John Wick (2014), dar am zis, hei, Keanu Reeves, I love the guy!  Mi-a plăcut Keanu Reeves în The Matrix, mi-a plăcut în Sweet November și cu siguranță mi-a plăcut în rolul lui Constantine, așa că m-am gândit filmul poate nu-mi place, dar sigur îmi va plăcea actingul lui Keanu Reeves.

Și cât de mult mi-a plăcut! Filmul regizat de Chad Stahelski și David Leitch m-a luat prin surprindere, mi-a luat așteptările deloc mari și le-a călcat în picioare, apoi le-a dat foc răzând de naivitatea mea.


Viggo: I heard you struck my son.
Aureilo: Yes, sir, I did.
Viggo: And may I ask why?
Aureilo: Yeah, well, because he stole John Wick's car, sir, and, uh, killed his dog.
Viggo: [pause] Oh. 
Filmul îi reunește pe Keanu Reeves, Chad Stahelski, David Leitch, Daniel Bernhardt și Randall Duk Kim care au făcut parte și din bine cunoscuta trilogie The Matrix. Directorii Chad Stahelski și David Leitch au un background impresionant când vine vorba de cascadorii și asta se vede pe toată durata filmului. Coregrafia, scenele de acțiune, sunt realizate impecabil și trebuie să îi dăm credit și lui Keanu Reeves care a executat una dintre scene având o febră de 40℃. Acestei echipe care deja ne ridică așteptările li se alătură și Willem Dafoe, Michael Nyqvist, Alfie Allen și Adrianne Palicki într-un casting excelent din care nu poate ieși decât un film excepțional.

Da, John Wick este un personaj badass, un asasin retras care revine atunci când Iosif Tarasnov îi ucide câinele și îi fură mașina, pentru că nimeni nu se pune cu John Wick, iar răsfățatul fiu al lui Viggo Tarasnov va afla asta pe calea grea. Deși pare, John Wick nu este un soi de Gary Stu, ci este un personaj cu un plot bine dezvoltat, un personaj uman și nu mașina de ucis cu care ne-au obișnuit atâtea filme de acțiune. John este, așa cum Viggo l-a descris, un om al concentrării, al angajamentului și al voinței pure. Trebuie să subliniez faptul că John este într-adevăr un om dedicat cauzei pentru care luptă. Ușurința cu care John Wick mânuiește armele mi-a făcut ochii să sclipească în fața ecranului. Este clar cu ochiul liber antrenamentul care a stat înaintea stadiului actual. Iar apoi, tot Viggo ne spune despre voința lui John cu cinci ani în urmă când s-a retras din lumea sângeroasă din care făcea parte. 
Jimmy: Evening, John.
John: Evening, Jimmy. Noise complaint?
Jimmy: Noise complaint.
[looks over John's shoulder]
Jimmy: You, uh, working again?
John: No, just sorting some stuff out.
Jimmy: Oh well, I'll leave you be then. Good night, John.
John: Good night, Jimmy. 
Filmul ne oferă și câteva referințe și aluzii la alte filme sau cărți și chiar personajul lui Keanu Reeves, trebuie doar să ne uităm după ele. Plasarea lor este discretă și pot fi ușor trecute cu vederea. Este adevărat că nu sunt puncte-cheie, dar ne oferă o mai bună înțelegere a filmului și a personajelor. Până la urmă referințele nu pot decât să aducă un plus filmului. Favorita mea este tatuajul de pe spatele lui John Wick, și dacă nu ați văzut deja filmul vă las pe voi să descoperiți ce este cu el.

Filmul mi s-a părut cu atât mai bun cu cât nu sunt o fană a genului. Realizarea majorității lasă uneori de dorit și găsim tot felul de plot holes. John Wick a devenit unul dintre filmele mele preferate și aștept cu nerăbdare John Wick: Chapter Two. Am așteptări mari pentru al doilea film și subscriu la tag line-ul primului: Keanu Reeves' best since The Matrix.

Cheers!

Greșeli de scriere. Partea a II-a.

Acum ceva vreme, prin 2012 mai exact, am scris despre câteva greșeli de scriere. Cum postarea este una dintre cele mai vizualizate - fapt care mă bucură foarte mult, înseamnă că mulți dintre noi nu se tem să caute, să se corecteze și să învețe limba pe care o vorbim - am hotărât să scriu și partea a doua cu alte greșeli pe care le aud și le văd frecvent. 

Înainte să încep trebuie să spun că tocmai am citit articolul scris în 2012, pentru a nu repeta ce am scris acolo, și mi-a venit să mă urc pe pereți. Nu mă înțelegeți greșit, ce am scris acolo este încă valabil, dar modul în care am scris mă face să vreau să mă zgârii pe mâini. M-am gândit să fac un rezumat al articolului aici, dar cum postul ar fi prea lung astfel, am decis să editez primul articol. 

Acum că am clarificat asta, să trecem la scopul postării.

01. Ca și. În general folosim ca și pentru a evita o cacofonie, alteori fără să ne dăm seama, dar în niciuna dintre cele doua situații ca și nu este corect. Cacofoniile nu se evită astfel la fel cum nu se evită nici prin virgule, ci prin reformulare.

02. Completat / complectat. Am crezut că a doua variantă este folosită doar în scris, dar am început să o aud în stânga și dreapta. Nu se pune niciodată, în niciun caz, c înainte de t când scriem completat. Greșeala nu se face doar la această formă a cuvântului, am mai auzit și complect în loc de complet, variantă la fel de greșită.

03. Decât / nu am decât / doar. Cu decât și doar este un întreg basm despre care sunt sigură că ați mai auzit. Ce trebuie să reținem de la bun început este că decât și doar nu înseamnă același lucru și nu se folosesc în același mod. Astfel, atunci când folosim decât, acesta cere negație. Spunem, nu am decât un creion. Doar, pe de altă parte, nu cere negație, așadar spunem am doar un creion. Varianta am decât un creion este greșită deoarece lipsește negația.

Când vine vorba de doar lucrurile se complică puțin. Atunci când spunem nu am doar un creion pentru a exprima că numărul creioanelor pe care le dețin este unul, este greșit, dar atunci când spunem nu am doar un creion pentru a exprima că am mai mult de un singur creion, este corect. Mie mi se pare clară folosirea lui doar, dar am simțit nevoia să explic și asta pentru că am văzut și varianta folosită greșit.

04. Voiam / vroiam. O foarte lungă perioadă de timp am folosit varianta greșită a lui voiam. Cineva mi-a atras atenția și după ce am căutat explicația am încercat să mă corectez, deși nu mi se părea că sună bine. Chiar și acum în vorbire îmi mai scapă câte un vroiam

Explicația este foarte simplă: voiam se formează de la verbul a voi și nu de la verbul a vrea. Conjugarea verbelor la indicativ imperfect este astfel:
a voi
a vrea
eu voiam
eu vream
tu voiai
tu vreai
el/ea voia
el/ea vrea
noi voiam
noi vream
voi voiați
voi vreați
ei/ele voiau
ei/ele vreau

Vroiam se formează atunci când se unesc cele două verbe, adică din voiam și vream se formează vroiam.

05. Mă mai / mai mă. Întotdeauna am avut o problemă cu această inversiune și la fel ca în cazul lui pe care mă zgârie pe urechi de fiecare dată când o aud. Din fericire, pentru această inversiune avem o explicație foarte simplă și ușor de reținut. În cazul acesta, mai stă întotdeauna lângă verb, astfel scriem și spunem Mă mai cunoști? și nu Mai mă cunoști?

Sper să vă fie util și acest articol și sper să nu fie nevoie și de a treia parte, lucru de care mă îndoiesc însă. Poporul român este un popor inventiv.

Cheers!

Love Stage!!


De mult timp vreau să termin de scris review-ul ăsta, am început să scriu și mi-am uitat cuvintele printre restul „schițelor” salvate. M-am apucat să fac un pic de curățenie de primăvară pe blog, și cum asta include și sortarea postărilor neterminate, uite-mă cum scriu.

Nu mai știu când am văzut Love Stage!!, acum câteva luni oricum, dar am încredere că îmi pot aminti tot ce trebuie/vreau să scriu aici. În primul rând, trebuie să vă avertizez că Love Stage!! este o manga și anime yaoi (18+). Manga este scrisă de Eiki Eiki și ilustrată de Taishi Zaō, adaptată într-un anime în 2014. 

Manga/Animeul urmărește povestea lui Izumi Sena, un adolescent care dorește să devină manga-ka, dorință care nu pare să aibă multe șanse de reușită. Părinții săi fiind actori, iar fratele său star rock, se așteaptă o carieră în fața reflectoarelor și din partea lui Izumi care este încurajat să apară într-o reclamă TV împreună cu deja faimosul Ryouma Ichijou.

În cele 10 episoade, 11 cu OVA, m-am distrat alături de personaje. Acțiunea nu este grăbită, nu este deloc forțată, iar personajele nu sunt tocmai personajele cu care ne-au obișnuit majoritatea yaoi-urilor. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost atitudinea lui Izumi pus în fața tuturor schimbărilor și presiunilor din viața lui. Izumi este un adolescent visător și reacționează într-un mod, evident, adolescentin, dar în același timp hotărât. Modul în care abordează el întreaga situație mi s-a părut cel mai real dintr-un anime de gen.

Desigur că nici celelalte personaje nu sunt mai prejos. Fiecare se distinge într-un fel sau altul și, normal, fiecare are trăirile și preocupările personale. Toți sunt un întreg care fac acest anime atât de plăcut de urmărit și mă bucur că am dat peste el. După ce urmărisem, din nou, primele două sezoane din Junjou Romantica, un nou anime yaoi este tot ce mi-aș fi putut dori.

Recomand animeul pentru că este amuzant și pentru că este un pic altfel.
Vizionare plăcută! (⌒∇⌒)

Safe House

Pentru a nu-mi ocupa timpul cu ore nesfârșite de stat pe 9GAG și mai știu eu ce alte site-uri mai mult sau mai puține devoratoare de timp, am hotărât ca anul ăsta să văd mai multe filme. Așa îmi măresc și eu lista de filme văzute și fac ceva plăcut. De cele mai multe ori. 


Ei bine, undeva săptămâna asta am văzut Safe House, un film din 2012 care îi are protagoniști pe Ryan Reynolds și Denzel Washington. După ce l-am văzut pe Mr. Reynolds în Deadpool și pentru că mi-a plăcut mult, am zis să văd mai multe filme de-ale lui. Bonus, am primit și un Denzel Washington. 

Filmul regizat de Daniel Espinosa are o descriere care m-a făcut să zic da, vreau să văd asta. În mare, Denzel Washington joacă rolul uni renegat căutat de CIA. Este capturat și trimis într-o safe house care este apoi atacată de mercenari. „Proprietarul” casei, Ryan Reynolds, scapă de mercenari împreună cu „oaspetele” său și acum cei doi trebuie să-și dea seama cine și de ce îi vânează. 

Acum dacă stau să mă gândesc mai bine, nu știu de ce anume mi s-a părut mie demn de văzut filmul ăsta după descriere. Genul ăsta de filme de acțiune americane nu se află niciunde pe spectrul de filme pe care le prefer. Ba dimpotrivă, sunt exact la polul opus. Dar am zis, deh, Ryan Reynolds, poate e amuzant,  sigur joacă bine, hai că va fi fain. Greșit! 

Nu foarte mult după începutul filmului are loc nelipsita urmărire cu mașini din filmele de acțiune, punct în care eu eram deja cu telefonul în mână verificându-mi instagramul și twitterul. Cred că la un moment dat am intrat și pe 9GAG. 

Safe House este exact la ce te-ai aștepta, acțiune, multe împușcături, bătaie, previzibil, tipi buni care sunt de fapt tipi răi, și un erou care trebuie să supraviețuiască. Bonus: poveste de dragoste. De ce ai face un film de acțiune fără un pic de romance, nu? (a se citi pe un ton ironic) Nici nu am ce să mai spun. A fost plictisitor, nu am nimic de lăudat, nici măcar sfârșitul nu m-a mulțumit. Îmi plac filmele care îmi dau un mind blown, să mă ia prin surprindere. În gând îi mai încurajam și eu „dacă faci aia îți dau trei stele pe Letterboxd”, dar nimic, așa că am rămas la doar două stele.

Aș vrea să scriu mai mult despre Safe House, dar pur și simplu nu mai am ce. Totul poate fi rezumat prin doar câteva cuvinte, așa cum a făcut DirkH.
„I might have [zoom in] been able to [pan out, veer towards left] forgive Denzel's [shake camera] lacklustre performance [extreme close up] and see past [zoom out] the humongous plot holes [zoom in, zoom out, sharp right] if the camera work [nudge cameraman] hadn't been so [pan left, pan right, zoom out] friggin' annoying!!! [fade to black]”
Un lucru care pot spune totuși că a fost okay este că Ryan Reynolds a jucat bine.

Cheers!

2016 is here!

Time sure flies fast, and I actually can't believe it's 2016 
already. It feels so weird, and so fresh at the same time. 

May this year bring a lot of beautiful moments, a lot of 
successful projects, and be rewarding to all your efforts. 

Lots of hugs to all of you!